Autorităţile din Suedia au anunţat că vor închide patru penitenciare şi
un centru pentru arestări preventive, ca urmare a numărului redus de
condamnaţi care execută pedepse privative de libertate. În prezent,
oficialii de la Stockholm raportează 4.500 de deţinuţi la o populaţie de
9,5 milioane de locuitori.
Numărul deţinuţilor din Suedia a scăzut cu peste o mie, în perioada
2005-2014, ca urmare a diminuării pedepselor pentru persoanele acuzate
de trafic de droguri şi a programului de reeducare a deţinuţilor, demarat
de conducerea penitenciarelor. "Rolul nostru nu este să pedepsim
deţinuţii. Pedeapsa este însăşi codamnarea, adică privarea de libertate.
Pedeapsa constă în faptul că se află aici", spune Nils Öberg,
directorul general al administraţiei penitenciarelor suedeze.
Numărul codamnaţilor a ajuns de la 5.722 la 4.500, iar rata
recidivismului este de 40%, mult mai scăzută decât cea din Statele Unite
ale Americii sau alte ţări europene.
"Unele persoane trebuie încarcerate, dar scopul principal al unei
închisori trebuie să fie acela de a-i integra în societate şi a-i aduce
într-o formă mult mai bună decât cea în care erau când au intrat aici",
mai spune Öberg.
Închisorile suedeze sunt dotate cu mese de tenis şi biliard, săli de
pictură, sală de sport cu saună şi solar, sere şi stupi, iar fiecărui
condamnat îi este alocat un ofiţer de legătură, direct responsabil de
integrarea sa în societate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu